Activitate extracurriculară cu genericul „Primăvară, bun sosit!”
Primavara, o bucurie aparte ne inunda inima la venirea ei. Un amalgan de sentimente, arome, culori și speranțe; anotimp al reînvierii, al zumzetului de albine dar și al reîntoarcerii celor care ne încântă auzul- păsările. Astăzi prindem cu drag la piept cel mai frumos simbol al primăverii- Mărțișorul. Un Mărțișor frumos, am primit astăzi în dar de la Ghioceii clasei a II- a „A”, diriginte Alina Cujba, care au reușit să aducă o atmosferă plăcută, caldă dar tot odată și veselă, de primăvară. Elevii, au recitat sub fundalul trilurilor de păsărele poezii, au cântat, au înscenat și au dansat. La finalul activității, elevii au avut ca surpriză, un coșuleț cu ghiocei pentru dragii profesori, confecționați chiar de ei. Le mulțumim pentru atmosfera creată. Sărbătoarea a continuat cu expoziția de mărțișoare, postere, aplicații și desene.





